Conferința de lansare a Programului Interreg VI-A România-Bulgaria
March 2, 2023Ieri, 1 martie 2023, structurile de management ale Programului Interreg VI-A România-Bulgaria au organizat la Constanța, Conferința de Lansare a Programului.
În urma aprobării Programului Interreg VI-A România-Bulgaria de către Comisia Europeană în data de 30 noiembrie 2022, acest eveniment reprezintă o etapă importantă în procesul de implementare a Programului.
Conferința s-a bucurat de prezența fizică a peste 200 de participanți, interesați să afle mai multe despre oportunitățile de finanțare oferite de Programul Interreg VI-A România-Bulgaria. De asemenea, evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook, fiind accesibil tuturor celor interesați care nu au putut participa personal.
Structurile de management au prezentat publicului obiectivele prioritare finanțate prin Program, alocarea bugetară pentru fiecare dintre priorități precum și regulile aplicabile de accesare a acestor fonduri, stabilite la nivel de Program.
Evenimentul a fost organizat într-un format interactiv, constând în prezentări, panel și discuții deschise, precum și sesiuni de întrebări și răspunsuri, care au permis participanților să primească informații valoroase despre prioritățile zonei și resursele planificate, despre noile abordări inovatoare propuse și, în același timp, să adreseze întrebări și să primească feedback.
Fiind organizată într-o atmosferă prietenoasă și relaxată, conferința a reprezentat o bună oportunitate pentru participanți de a crea relații și de a începe să contureze posibile noi proiecte care să fie dezvoltate în parteneriat.
Prezentările susținute în cadrul Conferinței pot fi regăsite aici.
Galerie