Știri

Caută în website

ARHIVĂ ȘTIRI

Decizii importante la următoarea reuniune a Comitetului de Monitorizare!

poza-cm.jpg

Mai sunt doar câteva zile până la cea de-a 4-a reuniune a Comitetului de Monitorizare (CM) al Programului Interreg VI-A România–Bulgaria, care va avea loc pe 17 iunie 2025 la Ruse!

În cadrul acestei sesiuni, CM va lua decizii esențiale privind selecția proiectelor depuse în cadrul Priorității 3: O regiune educată, Obiectiv Specific 4.2 – Îmbunătățirea accesului egal la servicii incluzive și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea unei infrastructuri accesibile.

După încheierea reuniunii, lista proiectelor aprobate va fi publicată pe site-ul nostru, aici.

Un alt punct important de pe agendă este aprobarea Ghidului Solicitantului pentru apelul dedicat operațiunilor de importanță strategică (OIS), axat pe navigabilitate și infrastructura feroviară, în cadrul Apelului 6, Prioritatea 1: O regiune bine conectată, Obiectiv Specific 3.2 – Dezvoltarea mobilității durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și conectivitatea transfrontalieră.

Ghidul Solicitantului și toate detaliile despre Apelul 6 vor fi disponibile în curând pe site-ul oficial al Programului.

Rămâneți aproape pentru actualizări și anunțuri!